De Paris, numai de bine

‘Sous le ciel de Paris
S’envole une chanson
Hum Hum’

Asta îmi răsună în cap de fiecare dată când mă gândesc la Paris. Rest assured, nu o să vă povestesc acum despre călătoria la Paris, pentru că acesta este un blog de literatură. O să vă povestesc impresiile mele despre cel mai frumos loc din Paris: casa lui Victor Hugo.

photo 1 (2)

Întâmplarea face ca prima carte mai serioasă ca să spun aşa, pe care am citit-o, a fost Les Miserable, Victor Hugo. Povestea lui Cosette, a lui Jean Valjean şi a lui Gavroche mi-a rămas întipărită în suflet la fel cum rămân urmele de tălpi în nisip, pe plajă. Ţin minte şi acum, eram în clasa a doua şi am citit o ediţie din aceea pentru copii, împărţită în bucăţi: povestea Cossetei, povestea lui Gavroche, povestea lui Jean Valjean. Reţin şi că m-a certat mama, spunându-mi că asta nu este o carte pentru copii. Ulterior am găsit o metoda de a citi cărţi interzise fără să mă bată nimeni la cap: luam un dicţionar sau o enciclopedie, ediţii din acelea mari şi ascundeam o carte în ea. Dar să revin la Victor Hugo.

De cum am ajuns în Paris mi-a stat gândul numai la Victor Hugo. Am închiriat biciclete, am luat o hartă, ne-am făcut traseul şi spre după-amiază am ajuns în Place des Vosges, unde se află Maison de Victor Hugo. Superb locul, inaugurat în 1612 pentru a sărbători nunta lui Louis XIII cu Anne a Austriei. Bine, e normal să fie frumos, vechi, totul în Paris abundă în istorie şi frumuseţe.

Am ajuns acolo, ne-am parcat bicicletele şi am stat aşa puţin să ne uităm în jur. Eu eram speechless. Imaginaţi-vă un parculeţ frumos cu fântâni arteziene, înconjurat de clădiri vechi, dispuse în formă de pătrat, cu arcade. Sub arcade, cântau unii la vioară, violoncel, alţii pictau, cafenele drăguţe cu flori şi bineînţeles, casa LUI.

Cum să vă spun, casa lui Victor Hugo era..not so miserable. Not at all. Imensă, m-am simţit ca la Pelişor: obiecte de artă, cameră chinezească, biroul lui, pana cu care a scris, scrisorile… A fost ca un vis frumos. Exclamam de încântare la fiecare pas. Iar când am ajuns la biroul lui, mi-au dat lacrimile. Plâng rar, nu sunt genul, dar şi când mă apucă, mă emoţionez la tot felul de prostii.

Vă recomand, chiar dacă nu sunteţi fani Victor Hugo, mergeţi pentru locaţie. Şi este unul dintre puţinele locuri din Paris unde nu era plin de turişti, nu am stat la coada, era linişte şi pace. Şi frumuseţe.

Până data viitoare,

Au revoir!

photo 1 photo 2 photo 3 (1) photo 3 photo 4 photo 5 photo

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s