O vară de răscruce

“Hot weather opens the skull of a city, exposing its white brain, and its heart of nerves, which sizzle like the wires inside a light bulb. And there exudes a sour extra-human smell that makes the very stone seem flesh-alive, webbed and pulsing.” ― Truman Capote, Summer Crossing

Imagine

Astăzi o să vă vorbesc despre O vară de răscruce, a lui Capote (da, e ăsta de a scris Breakfast at Tiffany’s și dacă nu era el, nu aveam celebra little black dress). Trebuie să precizez că am citit cartea asta înainte să citesc cărțile care l-au consacrat, adică Breakfast at Tiffany’s și In cold Blood, pentru că, nu știu cum se face, până la asta n-am mai pus mâna pe nici un Capote. Și culmea, eu nu citisem, dar mama (!!) citise deja Breakfast-ul. Țin minte și-acu, era o ediție veche, Mic dejun cu diamante îi zicea, nu mai știu editura, dar oricum, ce traducere sucită. Văzusem filmul și mai știam că Truman Capote a vrut-o inițial pe Marylin Monroe pentru rolul lui Holly. Eh, de-ar fi știut monsieur că Audrey va face istorie cu rolul ăsta și că împreună cu Givenchy va pune the little black dress pe treapta cea mai de sus a must have/must wear/must love… N-ar mai fi obiectat atât!  Dar să revenim la oile noastre.

De obicei încep un autor cu una din cărțile lui cele mai cunoscute și abia spre final ajung la producțiile de tinerețe, jurnale și alte chestii mai de pe la periferia bibliografiei lui. Să citești în ordine cronologică e ca și cum i-ai semna autorului un cec în alb: am încredere că ești așa de bun încât merită să-mi consum timpul cu tine până să ajung la operele ce te-au consacrat. Pe de altă parte, e ca și cum ai citi un autor încă necunoscut, având în vedere că O vară de răscruce n-are nici o contribuție la prestigiul de până acum al lui Capote.

Dar nu știu ce mi-a venit și la Capote am început cu opera lui din tinerețe, pre-faimă, pre-bani, pre-viață de dandy newyorkez. N-am motive să regret alegerea asta. Dimpotrivă. Nici măcar nu înțeleg de ce e considerat nefinalizat (manuscrisul e găsit/publicat după moartea lui și considerat nefinalizat). Probabil doar pentru că romanul n-a primit BT-ul (bun de tipar) de la autor, altfel nu prea văd ce-i lipsește. Povestea e terminată. Lipsește eventual o revizie generală, dar pe cuvânt dacă sare asta în ochi.

N-o fi o capodoperă, dar e un roman perfect lizibil, concentrat pe un moment de agonie a unui stil de viață și pe nașterea altuia. Romanul portretizează lumea mondenă a New York-ului anilor ’40, iar acțiunea se învârte în jurul lui Grady, un fel de Olivia Palermo a anilor respectivi, dacă vreți. Unii zic că e o precursoare a celebrei Holly Golightly din Breakfast… O tânără bogată căreia mama îi pregătește debutul în societate se împotrivește acelei societăți și cade în mijlocul alteia. Mi-a plăcut tocmai chestia asta, aerul de somnambulism al personajelor principale, care par un pic teleghidate, fără să conștientizeze prea bine ce li se întâmplă. Sunt un fel de pioni cu care joacă șah nu numai autorul, ci și societatea.

La fel se întâmplă cu romanul ca produs artistic, care păstrează o alternanță simpatic-naivă între scene dramatizate și povestiri de legatură, incursiuni libere în forul interior al personajelor, descrieri de stilist (orașul toropit de caldură, încăperi burgheze rafinate, o familie proletară etc.).  Ca dovadă recitiți frumosul citat cu care mi-am început post-ul.

M-a mirat că romanul ăsta a rămas în sertar atâtea decenii. Adică e un lux pe care nu și l-ar putea permite decât un autor monstruos de sigur pe el. Un lux pe care nu și-l poate permite decât o literatură foarte bogată. Una mai sărăcuță ar fi fost încântată să aibă în casă așa o carte (și să fim serioși, nu-i ca și cum literatura americană abundă în capodopere și tradiție literară).

To wrap things up, romanul este captivant, ușor de citit, perfect pentru o după-amiază liniștită. Citiți-l că merită.

Vă las, dar nu înainte de a vă spune despre ce vorbim data viitoare: despre… citit. De ce (să) citim? Asta e o întrebare la care voi încerca să-mi/ să vă răspund.  Bineînțeles nu eu așa, de una singură, au fost alții mai destupați la minte ca moi, care au explicat asta în CĂRȚI, nu pe bloguri, deci sunteți pe mâini bune. :D

Bisous,

Louise

Post Scriptum: cred că se cuvine totuși să spun ceva și de ținută. Îmi plac mult florile și m-am decis să … le port. Oricât de feministă mă cred (și misandră pe alocuri), cred că deep down sunt o romantică, de-asta aleg ținute din astea, flowery-powery. Cu alte cuvinte Make love, not war!! Peace! (știu, sloganul nu are nici o legătură cu ținuta, dar se potrivește cu părul ăsta de hipioată, pe care, btw, l-am tuns :D)

Photo Credit: Florian Gîndilă: https://www.facebook.com/gindila.florian?ref=ts

Make-up: Ioana Petrescu:https://www.facebook.com/ioanamachiajprofesional

ImagineImagineImagineImagineImagine

Reclame

4 gânduri despre &8222;O vară de răscruce&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s